Cum stabilim limitele corect?

Consilier: Celina Ivan

Cum stabilim limitele corect?

  •   Ascultă ce are copilul de zis, coboară la nivelul lui și oferă contact fizic (”Înțeleg că ești supărat, poți să plângi, e ok” – în timp ce-l privim bând, îl îmbrățișăm și-ți ținem mâna cu care ar vrea să- și lovească fratele, care l-a supărat);
  •   Validează intenția copilului (”Dragul meu și mie îmi vine să fac uneori, lucruri nepotrivite, când cineva mă supără – așa cum te-a supărat pe tine fratele tău – dar noi știm mai bine de-atât. Dacă ți-ai lovi fratele, te vei simți mai bine pe moment, însă el ar suferi si-apoi poate nu va mai vrea să se joace cu tine și-ai suferi și tu…”);
  •   Setează limita (”Nu-ți poți lovi fratele, nu te las să-l rănești/accidentezi”);
  •   Oferă explicații (”Lovindu-l nu vei îmbunătății lucrurile, ci dimpotrivă, le poți agrava. Apoi ați

    suferii amândoi și asta v-ar răpi din timpul de joacă”);

  •   Redirecționează, oferă alternative (”Ai putea în schimb să-i spui că/ce te-a supărat, să discutați

    despre asta și să stabiliți un pact împreună”).

    Copiii, fie că sunt bebeluși, mici, sau chiar adolescenți, au nevoie ca noi să le trasăm limite. Asta îi face să se simtă iubiți și în siguranță. Pentru bebeluși, care abia încep să exploreze mediul înconjurăror limitele păstrează copilul în siguanță și-l învață autocontrolul (”Fără să atingi aragazul, aici e periculos, te poți frige” – repetând asta atunci când copilul se apropie, însoțită de explicații, dar și arătându-i că și dvs. lucrați cu precauție, vor determina crearea, la copil, a unui mecanism de autoreglare - va ști să se ferească când aragazul e în funcțiune). Pe măsură ce mai cresc, crește și nevoia de cunoaștere și autonomie, e de datoria noastră – ca părinți – să fim realiști, atenți dar și cu o viziune de perspectivă atunci când stabilim limie (fiindcă stabilirea unor limite prea rigide, sau neconforme cu situația/realitatea/nevoile copilului pot determina –mai târziu - autolimitări ce-l vor împiedica pe copil sau viitorul adult să ia atitudine în imprejurări asemănătoare).

    Concluzionând atunci când stabilim o limită e nevoie să fim fermi, dar calmi; să fim specifici (să ne limităm la situația în cauză, la copil) fără generalizări; să oferim alternative și să oferim contact/suport fizic; să avem o viziune de ansamblu și să privim un pic în viitor (ceea ce fac și spun acum voi putea menține și în viitor? Eu – părinte - pot/aș putea respecta această limită? îÎn altă conjunctură va mai fi valabilă? Îl va afecta cumva negativ pe copil?); să ne pregătim pentru ce va urma (de cele mai multe ori fixarea unei granițe determină plâns, crize de furie – să nu încercăm să le oprim ci să le înțelegem și să le acceptăm); să ne ascultăm copiii și mai ales să încercăm să renunțăm la nevoia instinctuală de control în toate imprejurările.

    Bibliografie:
    Patty Wipfler, Setting Limits With Children, http://shop.handinhandparenting.org/collections/booklets/products/setting-limits-booklet Daniel J. Siegel, Mary Hartzell, Parentaj sensibil și inteligent, Ed. Herald, București 2014
    Alfie Kohn, Parenting necondiționat, Ed. Multi Media Est Publishing, București 2013

page1image62549632 page1image62553856page1image56290688

 

Comments are closed.