COMUNICAREA EFICIENTĂ ÎNTRE PĂRINTE ŞI COPIL

COMUNICAREA EFICIENTĂ ÎNTRE PĂRINTE ŞI COPIL

“Copiii învaţă din ceea ce trăiesc.
În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul criticilor, atunci învaţă să condamne.
În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul unor sentimente de ruşine, atunci învaţă să se simtă vinovaţi.
În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul încurajărilor, atunci învaţă să aibă încredere.
În cazul în care copiii trăiesc în mijlocul unui mediu plin de compasiune și recunoștință, atunci învaţă să aprecieze la rândul lor.” Dorothy Nolte

Nu există un alt loc în lume în care cuvintele să conteze mai mult decât în cadrul familiei. Familia este primul loc în care copiii învaţă să comunice şi să se poarte ca ceilalţi. Comunicarea cu copiii necesită atenție, blândețe și implicare fiindcă cei mici învaţă imediat după naştere, cresc şi se modelează în fiecre zi prin puterea exemplului oferit de noi – adulții importanți din viața lor.

Pentru o comunicare eficientă:

Utilizează chiar tu limbajul pe care vrei să îl folosească propriii copii

Folosirea unui vocabular adecvat în comunicarea cu copiii are două semnificații: folosirea unui vocabular pe care copiii îl pot ințelege și a unuia acceptabil din punct de vedere social.

Copiii sunt niște imitatori de excepție, îndeosebi cei mici. Așadar este nevoie de o atenție sporită asupra ceea ce spunem și cum spunem, fiiindcă – cel puțin în primii ani– același limbaj îl vor folosi și ei. Atunci când mai cresc, e bine să fim la dispoziția lor și să le explicăm orice nouă expresie, pentru a face diferența între vocabularul familial, cel social și cel prietenesc.

Folosește un ton calm/blând

Pentru a putea comunica eficient cu copiii e de preferat să folosim un ton calm, cât mai des posibil. Copiii sunt foarte sensibili în receptarea furiei, astfel încât atunci când părinții ridică vocea copiii neglijează adesea cele spuse, concentrandu-se asupra modului în care sunt rostite. Țipatul, înfurierea, părintelui produce deconectare și chiar blocaj la nivelul receptorilor, cu alte cuvinte mesajul nu va mai ajunge la el, ci mai degrabă va fi indus sentimentul de frică și opoziție.

page1image62635008 page1image62634240page1image56243200page1image62627520

Consilier: Celina Ivan

Folosiți timpul cu înțelepciune

Comunicarea cu copiii nu este în sine dificilă, dar cere anumite abilități. E nevoie să fim deschiși/receptivi, să ne simtă ”acolo”, pentru a se deschide către noi, pentru a povesti întâmplări de peste zi, sau pentru a ne cere părerea cu privire la anumite situații. Dacă simt că nu suntem conectați, că atenția noastră este în altă direcție, atunci vor fi reticenți, anxioși (agitați) sau chiar furioși. Cu alte cuvinte orice timp împreună, poate fi un timp benefic de/pentru comunicare, când mergem la cumpărături, când facem mâncare, când e ora de somn, la baie, în fața televizorului – toate momentele, pot deveni prilej de comunicare și conectare.

Puneți întrebările potrivite

Exemplu: “Ai mâncat ceva azi?” răspuns: Da “Cum a fost azi la școală?” răspuns: Bine

Dacă punem o întrebare nepotrivită, primim același gen de răspuns, un răspuns superficial sau doar un gest banal.

Întrebările care încep cu ”de ce?” blochează comunicarea, creând impresia de interogatoriu. Întrebările închise, cu răspuns dual (da/nu, bine/rău, etc.) limitează, de aceea e bine să folosim întrebări deschise, care să presupună răspunsuri elaborate, prin care să descoperim emoțiile lor de peste zi, părerile lor, ideile/gândurile lor.

”Ce a fost interesant azi la școală?”
”Ce părere ai, facem împreună paste sau grătar? Sau poate ai altă idee? ”Cine/ce a fost amuzant/trist azi la grădiniță?”

Bariere ce pot apărea în calea unei comunicări eficiente:

1. Amenințarea
Exemple: “Dacă nu aduci note bune, ai încurcat-o!”, „Dacă nu reciți frumos poezia, voi fi dezamăgită”
Ce gândește copilul: “Părintele meu vrea prea mult de la mine, ar trebui sa am grija de acum incolo!”
Consecință: principala preocupare a copilului va fi să nu greșească. Nu va avea curajul să facă ceva decât dacă va fi sigur că rezultatul este bun, satisfăcător pentru părinte. Așa apar frica, minciuna, intoleranța, teama de eșec etc. Eșecul este parte integrată a succesului, pentru a reuși uneori e nevoie să greșim – este bine și firesc să-i învățăm asta de mici.

2. Contrazicerea și minimalizarea problemei Exemple: “Sunt urâtă! Nu mă iubește nimeni”, spune fetița

“Nu e adevarat! Nu spune asta!”, “Nu fi suparatî!”, îi răspunde tatăl.
Ce gândește copilul: “Nu mai are rost să vorbesc cu tata despre problema mea, pentru că nu îi place ce zic eu.” “Crede că dacă îmi spune să nu fiu suparată, mă simt mai bine ? “ Consecință: contrazicând copilul în acest mod, îi întărești convingerea deja formată. Copilul va simți că nu îl înțelegi și nu ești capabil sau dispus să îi asculți sentimentele, să

page2image56287568 page2image62863232 page2image62863040

Consilier: Celina Ivan

afli ce se ascunde în spatele lor. Așa se poate naște lipsa de încredere în competența părintelui ca și confident sau partener sincer de discuție.
Un răspuns mai adecvat ar fi: ”În ce fel de simți urâtă? Cine ai vrea să îți arate mai mult iubirea? De la cine ai avea nevoie de aprecieri?”

3. Critica
Exemple: “Nu ți-am zis să te uiți pe unde calci?”, “De câte ori trebuie să-ți spun că nu e voie acolo?”, “De ce ai făcut asta?”
Ce gândește copilul: “Iar îmi ține morală! Mai aștept un pic până se calmează.” Consecință: va scădea receptivitatea copilului la părerile emise de părinte. Așa se poate naște indiferența sau opoziția (impertinența).

4. Etichetarea
Exemple: “Ești un rău!”, “Ești neîndemânatec!”, ”Ești o împiedicată”
Ce gândește copilul: “Părinții mei știu mai bine. ”
Consecința: dacă afirmatiile se repetă frecvent, atunci copiii vor ajunge să se comporte conform etichetelor. In subconștientul lor, ei vor fi convinși că sunt așa cum le zicem că sunt și se vor comporta ca atare, iar conștient vor încerca, de câte ori se va ivi ocazia, să demonstreze că nu este așa, chiar daca nu li se cere acest lucru. Apar, astfel, complexele de inferioritate, stima de sine scăzută, chiar izolarea.

5. Indiferența
Exemple: “Tati! Tati! Am învațat să-l scriu pe M! “/”Uite mami ce am desenat”, spune copilul. – “Bine/Frumos. Dă-te din fața televizorului”, îi răspunde părintele.
Ce gândește copilul: “Televizorul e mai important decât mine! “, “Cum să fac să îi atrag atenția asupra mea?”
Consecința: copilul va căuta să atragă atenția cu orice preț, mai ales prin comportamente mai puțin tolerate (agitație, neatenție, agresivitate) – pentru a fi văzut.

6. Ironia
Exemple: forma verbală: „Ai auzit ca s-a inventat cârpa de șters praful?”, “Mulțumesc pentru «ajutor»! ”

forma nonverbala: privire „de sus”, zâmbet zeflemitor.
Ce gândește copilul: “Mă consideră un nepriceput. “, “își bate joc de mine!”
Consecința: va scădea încrederea copilului în forțele proprii si încrederea în părinte. El va căuta să fie apreciat/valorizat în altă parte la „adevarata lui valoare”; așa poate să apară înstrăinarea/distanțarea și neimplicarea în treburile casei.

7. Învinuirea
Exemple: “Tu ești de vina! “, “Ar trebui să-ți fie rușine! ”
Ce gândește copilul: “E numai vina mea. “, “Nu sunt bun de nimic.”
Consecința: scade nivelul stimei de sine; inițiativa și responsabilizarea vor fi afectate, așa pot apărea complexele de inferioritate.

8. Neatenția la ce spune copilul

page3image56537488 page3image62758208 page3image62765312 page3image62762432 page3image62753984 page3image62553088page3image62545792

Consilier: Celina Ivan

Atunci când întrerupi o conversatie începută cu micuțul, întorci spatele, schimbi brusc subiectul discuției sau partenerul de dialog.
Exemple: “.. .și la școala toți colegii…”, povestește copilul. “Îți mai trebuie supă?”, spune mama.

Ce gândește copilul: “Nu o interesează nimic din ce îi spun. Data viitoare nu mă mai obosesc să-i explic. ”
Consecința: copilul va comunica ceea ce crede că te interesează și va începe să omită ceea ce se va dovedi mai târziu a fi fost esențial. Așa poate să apară neglijența, comunicarea deficitară, căutarea atenției în altă parte.

9. Reproșul
Exemple: “Dacă nu eram eu, tu erai de mult pe drumuri!”, “Dacă n-aș face curat după tine te-ar mânca gândacii! ”
Ce gândește copilul: ”mereu o dau în bară/nu fac nimic bine/reprezint un stres pentru părinți”
Consecința: așa poate să apară sentimentul de vinovație și tendința de a face tuturor pe plac, va deveni ușor influențabil pentru a nu supăra pe ceilalți.

10. Umilirea
Exemple: ”Spune-le tuturor ce ai facut! ” sau „De-aia strig la tine, să audă toți vecinii ce copil am!”
Ce gândește copilul: „Nu meritam să mă facă de rușine în fața tuturor. ”
Consecința: părintele nu mai este un om de încredere, deoarece te poate face de râs când nu te aștepți. Prin urmare, copilul va învața să ascundă, să omită, să spună doar ce ”trebuie”, să mintă pentru că astfel nu va mai fi nevoit să simtă umilința.

Importanţa celor 5A pentru o comunicare sănătoasă.

Cu toţii dorim să fim apreciaţi de cei din jur, inclusiv de copiii noştri. Cei 5A sunt importanţi în construirea unei comunicări de calitate:

  1. Ascultare – să acorzi atenţie copilului şi nevoilor lui;
  2. Aprecierea – să mulţumeşti mai des, să observi părțile pozitive;
  3. Ajută să întrebi – să întrebi despre activitatea, planurile şi speranţele celorlalţi,

    despre bucuriile şi grijile lor.

  4. Afecţiunea – să nu-ți fie teamă să fii afectuos (să zâmbești, să-i îmbrățișezi,

    săruți, mângâi)

  5. Afirmarea – recunoaşterea, încurajarea copilului.

    Cuvintele au puterea de a schimba viaţa într-un mod pozitiv. Pot trasa destinul cuiva, dar pot dispune şi de puterea de a disturba o viaţă.

    Ai grijă şi alege-ţi cu înţelepciune cuvintele.

page4image56526048 page4image62524416 page4image62524992page4image62530752

Consilier: Celina Ivan

 

Comments are closed.